PMP și-a pus candidat la Primăria din Mihai Viteazu!

Partidul Mișcarea Populară (PMP) și-a anunțat candidatul pentru funcția de primar în comuna Mihai Viteazu. Olaru Paul Cristian (40 ani, foto stânga) este un tânăr om de afaceri, care-și propune să aducă mai mult dinamism în administrația locală.

 

Olaru Paul Cristian este căsătorit, are 3 copii, iar printre prioritățile sale figurează infrastructura în comună, crearea și susținerea condițiilor pentru dezvoltarea tineretului și sportului, atragerea de fonduri europene, dar și atragerea unor investitori care să contribuie la dezvoltarea comunei.

”Avem nevoie și de un punct medical, în Cheia și Cornești, pentru că în acest moment nu există”, a precizat candidatul PMP la Primăria Mihai Viteazu.

El spune că este la vârsta la care energia și experiența acumulată în gestionarea unei afaceri îi permit să aducă un suflu nou în administrația locală. Este convins că oamenii din Mihai Viteazu își doresc o schimbare în 2016, nu neapărat pentru că lucrurile ar fi mers rău în comună, ci datorită faptului că e nevoie de cel puțin o viteză în plus pentru a asigura dezvoltarea accelerată a comunei, într-un ritm mai susținut.

”Am capacitatea și energia să mă implic în bunul mers al comunei. Sunt convins că alegătorii vor aprecia aceste lucruri, iar în iunie 2016 vom prelua conducerea Primăriei, pentru ca lucrurile să se miște mai repede în direcția bună”, a spus Paul Olaru.

 

”Paul Olaru este exact ceea ce PMP avea nevoie pentru a câștiga alegerile la Mihai Viteazu. Este un om de afaceri cu experiență managerială, este un tânăr energic, iar oamenii din Mihai Viteazu își vor da seama că în mandatul 2016-2020, unul destul de încărcat în ceea ce privește rezolvarea mai rapidă a unor probleme de pe agenda cetățenilor, vor avea nevoie de un om ca Paul Olaru. Sunt convins că nu vor regreta!”, a comentat și președintele PMP Turda, Adrian Nap (foto dreapta).

Sursa: TurdaNews.

POSTED BY
PMP Turda

Leave A Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Copyright 2021 All Rights Reserved - PMP Turda